Iohannis va sta alături de Iliescu în curtea unui dorohoian: Toți președinții de după ’89 vor fi puși în jurul său

Dumitru Răchită (79 de ani), un bărbat de etnie romă din Dorohoi, judeţul Botoşani, şi-a ridicat singur o statuie în curtea casei. Bărbatul a vândut statuete şi busturi în toată Europa şi a muncit pe trei continente, scrie ziarul Adevărul.


Strada Zmeului, din Dorohoi, este doar o uliţă desfundată, care nu a cunoscut niciodată asfaltul. Încă din capătul străzii se zăresc garduri ornate cu figurine aurite ale unei case. Are pereţii decoraţi cu medalioane sculptate, înfăţişând scene mitologice, iar în curte se ridică bustul unui personaj cu pălărie şi mustăcioară.

„Este casa lui Moş Dumitru, omul care şi-a făcut singur statuie“, spun vecinii.    

Locuinţa aparţine lui Dumitru Răchită, un bărbat de etnie romă în vârstă de 79 de ani, cel care a fost şef al Partidei Romilor din Dorohoi timp de 14 ani.   

„M-am reprezentat mai tânăr“   

Dumitru Răchită, în prezent pensionar, adoptă stilul „dandy“: este aranjat, poartă pantofi albi şi pălărie neagră. Doar frigul l-a făcut să renunţe la cămaşă şi sacoul. Spune că bustul a fost confecţionat de el. Întâi l-a modelat din lut, apoi a făcut matriţa şi la final l-a turnat în beton.

„Bustul mă reprezintă pe mine. L-am făcut în 1996, adică acum vreo 20 de ani. Oricum, m-am reprezentat mai tânăr. Cred că m-am făcut ca la 30 de ani. Am vrut să am un bust, fiindcă sunt mândru de ceea ce am realizat în viaţă. Să-mi rămână chipul peste ani, după ce n-oi mai fi, şi să fiu ţinut minte ca om tânăr“, spune Dumitru Răchită.

În ceea ce priveşte plăcerea de a sculpta, bărbatul spune că o are de când era mic. Moş Răchită povesteşte că vine dintr-o familie de artişti, deşi sculptura a încercat-o doar el. Dumitru a făcut şi şcoala de arte. „Eu sculptez de mic, nici nu mai ştiu de când. Tata cânta la ţambal. Am făcut Şcoala de Arte şi Meserii şi am fost înscris şi la sculptură şi la pictură. Toată viaţa mea am sculptat. În orice materiale, deşi majoritatea statuetelor au fost din lemn“, se destăinuie bătrânul.    

Dumitru Răchită spune că a fost un artist apreciat, primind mii de comenzi de-a lungul vieţii, de la persoane particulare, nu de la instituţii. Tot el mai spune că a trimis statuete peste tot în România. „Îmi place să sculptez mai ales în lemn. Nici nu mai ştiu câte sculpturi de astea am dat. Mi-au cerut persoane particulare din toată ţara. Am dat şi generalului Murariu de la Braşov trei statui din lemn, pe Mihai Eminescu, un vultur şi încă un personaj istoric“, mai spune Dumitru Răchită.

Mai mult decât atât, bărbatul se laudă că a vândut până şi în Franţa. „A văzut un francez o sculptură din lemn la un român la care a venit în vizită. L-a vrut pe Ştefan cel Mare. I-am trimis acum vreo şapte ani“, povesteşte Dumitru. Deşi astăzi sculptează când şi când, bătrânul se retrage câtea ore în atelier şi lucrează, chiar dacă nu are încălzire şi frigul îi dă bătăi de cap. Îşi aşteaptă inspiraţia, iar când nu sculptează face schiţe cu un creion din cărbune. Şi-a desenat copiii, dar a făcut şi autoportrete pe care le-a dat celor doi fii ai săi. Visul lui Răchită este să lucreze într-un material scump. „Doamne ce m-aş mai bucura. Dar este foarte scump. Doar banii mă opresc“, mai spune moş Dumitru.   

Facultatea la Iaşi, bursă în Franţa   

Sculptura a fost însă mereu doar un hobby pentru Dumitru Răchită. Dorohoianul a muncit în industria electromecanică a Epocii de Aur. Despre el, vecinii spun cu respect că „este om cu şcoală“. De altfel este printre puţinii localnici de etnie romă din Dorohoi care au studii superioare. A făcut Facultatea Electromecanică de la Iaşi şi a ajuns chiar să studieze datorită rezultatelor bune, cu bursă la Marsilia, în Franţa.   

„Am fost brigadier la Iaşi la cazane şi turbine energetice şi la proiectări. Am făcut specializare în Franţa pentru aşa ceva. Era considerat unul dintre cei mai pricepuţi. Fiind în producţie, aveam salariul mai mare decât directorul care era la TESA“, spune cu mândrie Moş Răchită. Datorită priceperii sale, povesteşte că a vorbit şi cu Ceauşescu de câteva ori: dictatorul l-ar fi întrebat despre starea uzinelor care foloseau această tehnologie.

De asemenea, bărbatul a avut ocazia să lucreze nu doar în Europa, ci şi în Asia şi în Africa. „Noi, de la Iaşi, aveam proiecte în Franţa, Libia şi Siria. Am fost trimis peste tot ca specialist. Eu era mai mult pe «p.i.f.» (.n.r. - punerea în funcţiune a fabricii). Aşa am ajuns să strâng bani. Bani munciţi, să-mi fac casă. Am muncit 40 de ani“, povesteşte Dumitru Răchită.    

În tot acest timp, când prindea o clipă de răgaz, moş Dumitru sculpta. În ceea ce priveşte viaţa personală, Răchită istoriseşte că a fost căsătorit de trei ori. Tot el mai spune că a reuşit să acceseze printre unul dintre primele proiecte europene pentru romi în 2005, prin intermediul căruia a fost ridicat un cartier cu locuinţe pentru aceştia. La aproape 80 de ani, Dumitru Răchită este mândru de el şi susţine că merită o statuie măcar la el acasă.    

Preşedinţii din curte   

Dumitru Răchită mai spune că are un alt proiect în minte, în ceea ce priveşte sculptura. Astfel, bărbatul plănuieşte să contruiască şi să amplaseze tot în curte busturile tuturor preşedinţilor României de după 1989, de la Iliescu până la Iohannis. Totuşi, mai spune bărbatul, aceştia vor fi contruiţi pe o treaptă mai jos, aşa încât vor fi mai scunzi decât statuia lui. De asemenea, busturile preşedinţilor vor fi amplasate în jurul bustului său. 

loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei